Supa din rasol de vita, cu taitei de casa

de RODIMUR in Supe, 21 Iun 2017 | 5444 vizualizari

 

Una din cele mai gustoase, mai ușoare și mai dietetice supe...
În plus, este și economică, pentru că atunci când fac supă de rasol de vită cu tăiței de casă, îmi iese  în același timp și felul principal, din carnea fiartă.
Din aceste ingrediente, se face o oală de supă de 4 litri.

 

INGREDIENTE

  • 1-1,250 kg rasol de vită
  • 4 morcovi
  • 2 pătrunjei
  • 1 țelină
  • 8 cartofi mici
  • 1 ceapă
  • 2 căței de usturoi mari
  • 8-10 boabe de piper
  • 1 legătură de frunze de pătrunjel
  • sare
  • piper
  • apă
Portii: 8
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Supa din rasol de vita, cu taitei de casa:

Se curăță, se spală bine, în câteva ape, rasolul de vită, după care se pune la fiert, la foc iute. Când începe să fiarbă, se spumuiește bine, se acoperă oala pe jumătate cu un capac și se potrivește focul aragazului la o putere medie, ca să nu se tulbure supa.

Între timp se curăță legumele (morcovii, pătrunjelul și țelina), se spală și se taie în forma și dimensiunile dorite.

Frunzele de pătrunjel se aleg, se spală, se zvântă și se taie mărunt.

Ceapa și usturoiul se curăță, se spală și se lasă întregi.

Când carnea a fiert bine (verificați, înțepând-o cu furculița, ca să vedeți dacă este moale) se strecoară supa printr-o sită deasă și se pune din nou la fiert, la foc iute, într-o oală mare și curată, în care veți pune legumele tăiate, ceapa, usturoiul și boabele de piper.

Rasolul fiert se alege de oase, se recuperează măduva și cine vrea, poate pune măduva în supa care fierbe, pentru a-i da un gust mai bun. Carnea aleasă se pune într-un vas și când s-a răcit se acoperă cu un capac și se dă la frigider, pentru a fi servită cu legume, ca fel principal.

Când legumele au fiert în supă, se completează cu apă, se condimentează cu sare și piper, se mai lasă pe foc cîteva clocote, după care se oprește focul de la aragaz și se acoperă oala cu un capac.

Legumele se recuperează din supă (ceapa și usturoiul se aruncă, să nu tulbure supa) pentru a fi servite ca garnitură, alături de carnea de rasol fiartă.

Supa e bună de servit după un sfert de oră, cu tăiței de casă și cu pătrunjel tăiat mărunt. Tăițeii se fierb separat, se clătesc, se scurg de apă, după care se pun în supă.

Rețeta de tăiței de casă este la:

https://www.bucataras.ro/retete/taitei-de-casa-83165.html

 

TIPS-URI

1

Dacă găsiți rasol de vițel, va fierbe mai ușor și va fi mai moale.

2

Fierbeți carnea la foc potrivit (după ce ați cules spuma), ca să nu se tulbure supa.

3

Fierbeți suficient carnea, până devine moale.

4

Strecurați bine supa, ca să nu o tulburați.

5

Măduva dă un gust bun supei. Puneți-o în supă, dacă nu aveți nimic împotriva ei...

6

Pentru această supă, faceți tăiței de casă, pentru că sunt mai buni și mai gustoși.

Daca ti-a placut reteta noastra "Supa din rasol de vita, cu taitei de casa" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

Recomandari pentru tine si casa ta

Multicooker Turbo Express

- 400 lei
1299.99 lei
899.99 lei

COMENTARII (17)

RODIMUR 1

24.06.2017, 14:40

Bravo, Miki! Așa trebuie procedat, să economisim timp și să facem ceva bun!

cristinutanicolita 1

24.06.2017, 21:45

Foarte buna!

RODIMUR 1

24.06.2017, 22:53

Mulțumesc frumos, Cristinuța!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Chec cu lămâie și mac - Rețeta simplă pentru un desert pufos și aromat

pe 11.04 la 09:43

Prăjitură cu morcovi și nuci - Deliciu aromat și pufos

pe 10.04 la 18:06

Pască fără aluat - Rețeta simplă și delicioasă pentru Paște

pe 10.04 la 10:56

Friptură de pui cu leurdă - Rețeta gustoasă și ușor de făcut

pe 09.04 la 08:39

Chec aperitiv - Rețeta savuroasă și sățioasă

pe 09.04 la 08:34

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Valclaudia

1200 puncte

oanapl

1155 puncte

Rocsi

248 puncte

Gherca Daniela

205 puncte

mena29

100 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Supa de pui