Iahnie de fasole cu afumatura si carnati

de Ancutsa in Mancaruri de legume, 30 Aug 2018 | 6760 vizualizari

 

De obicei fac mâncarea de fasole fără carne, dar pentru că am nimerit nişte afumătură mai grasă şi am avut câţiva cabanoşi, am zis că le păstrez pentru aşa ceva. A ieşit o mâncărică delicioasă.

 

INGREDIENTE

  • 200 g afumătură de casă
  • 2 cârnaţi cabanos
  • 500 g fasole boabe
  • Sare, după gust
  • 1 morcov
  • 1 ceapă albă
  • 1 ardei gras
  • 1 rădăcină de pătrunjel
  • Câteva foi de dafin
  • 2 roşii de grădină
  • 2 linguri de bulion
  • Câteva fire de mărar şi de pătrunjel
Portii: 8
Timp de preparare: sub 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Iahnie de fasole cu afumatura si carnati:

 

 

Se spală fasolea în mai multe ape, apoi se lasă la hidratat peste noapte.

A doua zi, se pune fasolea la fiert, iar când este aproape fiartă se adaugă morcovul şi rădăcina de pătrunjel date prin răzătoare, ceapa tăiată marunt, ardeiul gras tăiat cât mai mic, şi sare, după gust. Mai apoi se adaugă şi roşiile date pe răzătoare.

 Separat, se rumenesc un pic, într-o tigaie cu puţin ulei încins, afumătura de casă tăiată bucăţele şi cabanoşii tăiaţi rondele, care se pun apoi cu tot cu grăsimea lăsată în mâncarea de fasole.

Se mai lasă să fiarbă un pic, se aromatizează cu foi de dafin, apoi se adăugă şi bulionul desfăcut în puţină apă. Se mai lasă 5 minute, apoi se ia de pe foc şi se decorează cu verdeţuri proaspete tocate mărunt.

 

Porţii: 8

Timp de pregătire: 30min

Timp de gătire: 1h 30min

 

Poftă Bună!

 

Dacă vă place reţeta mea, o puteţi găsi şi pe blogul meu: http://ancutsa-cuisine.blogspot.com/2018/08/iahnie-de-fasole-cu-afumatura-si-carnati.html

Daca ti-a placut reteta noastra "Iahnie de fasole cu afumatura si carnati" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Cartofi noi, cu usturoi și parmezan - Garnitura plină de savoare și aromă

ieri la 10:32

Plăcintă cu iaurt și zmeură - Delicioasă și ușor de făcut

pe 20.05 la 10:36

Dovlecel la tigaie cu iaurt și sos de usturoi - Simplu, rapid și savuros

pe 19.05 la 10:43

Biscuiți fragezi cu unt și ciocolată – rețeta simplă pentru un desert de casă delicios

pe 16.05 la 15:38

TOP
utilizatori

RODIMUR

1193 puncte

mirela0911

1000 puncte

vasimur

215 puncte

Valclaudia

200 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Iahnie de fasole cu scarita afumata, la oala de lut