Desert clatite

de Meea in Dulciuri, 11 Apr 2017 | 4367 vizualizari

 

        Fusesem de curând în vizită la o vecină de a mea, o doamna în jur de vreo 60 de ani, pasionată de gătit și căreia îi place taare mult să povestească haha:)). Și cum stăteam noi la povești mă servise cu ”crepes”. 

-Par a fi clătite! am spus eu.

-Chiar asta sunt! Clătitele dulci se numesc crepes, iar cele sărate se numesc galette.

          Ah, bine de știut! Pe masă, clătitele pufoase îmbrăcau dulceața mea preferată, cea de măceșe și miroseau taare bine. Am servit numaidecât o clătită și deja mai aflasem ceva: demult, oamenii foloseau zăpădă proaspăt căzută ca ingredient secret pentru obținerea clătitelor pufoase. 

-Asta e chiar ciudat! Zăpadă? Păi și dacă era vară?

-Atunci ieșeau clătitele puțin mai tari.

          Ugh, deja parcă mi-am creat o altă imagine despre clătite. Adică, pentru mine erau un desert rapid, gustos desigur și mereu la îndemâna oricui. Acum să aflu că ele în trecut erau o specialitate mă face să le prețuiesc mai mult. Aaa da, am mai aflat încă ceva despre clătite în doar 2 ore haha:)). Cică existase cea mai mare clătită din lume, cu diametru de aprox. 15 metri și cântărea 3 tone, undeva prin Manchester. Asta chiar e ceva! Mă tot gândesc, cum oare or fi făcut oamenii aceea o clătită uriașă care cântărea 3 tone? WOW! Mă întreb în câte zile or fi mâncat-o haha:)).

          Gata cu informațiile, se înserase deja și am plecat spre casă. Toată noaptea m-am gândit la ceea ce aflasem despre clătite și încercam să îmi imaginez oamenii din trecut făcând clătite cu zăpadă. A doua zi, nu făcusem eu clătite cu zăpadă, însă mi se făcuse deja poftă pe clătite la cât m-am tot gândit la ele și am făcut și eu! 

          Vă prezint astăzi o rețetă de clătite așa cum o fac eu, fără zăpadă și cu diametrul de doar 21 cm haha:)).

 

INGREDIENTE

  • 500 ml lapte
  • 100 ml apă
  • 50 ml lapte de soia cu vanilie
  • 2 ouă
  • 350 g făină
  • un praf de sare
Portii: 10
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert clatite:

 Amestecăm bine laptele, apa și laptele de soia. Adaugam apoi și ouăle, sarea și făina, amestecând ușor să nu se facă cocoloașe. Ungem tigaia pentru clătite cu puțin ulei, îl lăsăm să se încingă și turnăm un polonic din aluatul pentru clătite.

Lăsăm să se rumenească pe o parte (până când se dezlipesc ușor de tigaie) și le întoarcem 2-3 minute și pe cealaltă. Coaceți clătitele, la foc mic, pentru a nu se rumeni prea tare.

          Serviți apoi clătitele cu gem, nutella, budincă, fructe sau goale, așa cum îmi plac și mie!

TIPS-URI

1

Reteta si pe blog: http://delightsbymeea.blogspot.ro/2017/04/clatite.html

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert clatite" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Desert la pahar cu înghețată crunchy - Rapid și perfect pentru orice ocazie

ieri la 21:49

Cobbler cu piersici și înghețată cu topping crunchy - Delicios și parfumat

ieri la 21:31

Prăjitură cu căpșuni și cremă fină - Desert delicios și aromat

pe 29.05 la 15:54

Pastă de avocado - Sosul perfect pentru gustările preferate

pe 29.05 la 10:34

Shake cu înghețată de căpșuni - Deliciu răcoritor de vară

pe 27.05 la 16:41

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Constelatialeu

2120 puncte

Rocsi

220 puncte

Sidy

107 puncte

MotanLaOale

47 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Shake cu înghețată de căpșuni - Deliciu răcoritor de vară
De zeci de ani, Carte d’Or transformă înghețata într-un ritual de răsfăț premium, inspirat din eleganța deserturilor franțuzești și din plăcerea micilor momente...
Vezi toate rețetele Carte d’Or
Shake cu înghețată de căpșuni - Deliciu răcoritor de vară