Ciorba de legume cu zeama de varza

de Merisor in Ciorbe, 2 Feb 2020 | 3960 vizualizari

 

După sărbători când suntem sătui de atâtea preparate cu carne, încep să prepar diverse rețete de ciorbe acre, precum această Rețetă de Ciorbă de legume cu zeamă de varză.
Sunt atât de bune că servim câte două porții și nu ne mai trebuie altceva.
Iar dacă mai adaug și ceva paste făinoase, le servim simple, fără pâine, pentru că sunt destul de sățioase.

 

INGREDIENTE

  • 2 cepe, medii
  • 1 morcov, mare
  • 1 rădăcină de pătrunjel
  • 1 păstârnac
  • 1 țelină mică
  • 1 sfeclă roșie, medie
  • 2 linguri ulei de floarea soarelui
  • 2 linguri pastă de roșii cu ardei copt
  • 3 l apă
  • 1 l zeamă de varză
  • 1 ou
  • o mână de paste făinoase
Portii: 8
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Ciorba de legume cu zeama de varza:

Mai întâi pregătim toate legumele curățându-le și tocându-le cuburi de dimensiuni aproximativ egale. Punem uleiul la încins și călim ușor ceapa, doar atât cât să-și schimbe culoarea. Apoi adăugăm morcovul și albiturile și le amestecăm bine cu ceapa. Le stropim și cu apă fierbinte, pentru a nu prinde acel gust deranjant de prăjeală. Adăugăm după 10-12 minute și sfecla roșie, apoi pasta de roșii și completăm cu apa fierbinte și zeama de varză. Lăsăm ciorba să fiarbă pentru 2-3 clocote și adăugăm pastele făinoase. Toate ingredientele fierb foarte repede, în aproximativ 30 de minute avem ciorba gata de servit. După ce și pastele făinoase sunt fierte, gustăm ciorba și dacă mai necesită, mai adăugăm puțină sare. Amestecăm un ou cu puțină zeamă fierbinte, pentru a-l aduce la temperatura ciorbei și îl turnăm în ciorbă amestecând intens, pentru a crea franjuri. Apoi stingem focul, lăsăm ciorba să se tempereze 4-5 minute și adăugăm pătrunjelul verde, tocat mărunt. Punem capac peste oală pentru a se infuza pătrunjelul și a-și degaja aroma.

TIPS-URI

1

Putem servi ciorba simplă, sau cu puțină smântână

2

O mai putem servi alături de o ceapă roșie spartă și presărată cu sare

Daca ti-a placut reteta noastra "Ciorba de legume cu zeama de varza" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Scovergi ca în Dobrogea - Rețeta simplă și savuroasă

ieri la 10:48

Tort Sa vina Primavara -  Reteta cu mango, fructul pasiuni si banane

pe 28.02 la 17:22

Baghetă cu ceapă crocantă - Rețeta de pâine care te cucerește prin savoare

pe 27.02 la 15:46

Cremă de brânză cu cheddar și bacon - Rețeta savuroasă la cuptor

pe 27.02 la 13:53

Bruschete cu brânză halloumi - Delicioase și ușor de făcut

pe 27.02 la 10:59

TOP
utilizatori

mirela0911

1000 puncte

Lau

Lau 9

262 puncte

Rocsi

115 puncte

mihaelar63

103 puncte

MotanLaOale

63 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]