Oare cum e sa ai unu sau mai multi copii? Pur si simplu, nu stiu ! Stiu cum e sa fii insurat, dar , multumesc lui Dumnezeu, nu stiu cum e sa iti moara sotia si sa fii in floarea varstei si cu copii de crescut. Nu stiu nici cum e sa te sacrifici mereu si mereu in numele datoriei pentru copii, iar tu sa fii mai mereu singur si sa primesti in dar o batranete in singuratate, pentru ca niciun parinte nu-si va dori ca ai lui copii sa se sacrifice si sa nu mearga pe drumul lor, sa nu-si faca o familie pentru a avea grija de a lui batranete(si asta chiar stiu ca nu-i normal)!
Dar ce-i normal in misecuvenismul copiilor de a spune ca nu o accepta pe X sau Y ? E drept, nimeni nu le poate inlocui mama, dar credeti sa fie cineva absurd sa ceara acel loc unic din inima lor? Oare dragostea asta conditionata pentru cel ajuns si tata si mama nu este de fapt doar un egoism copilaresc ce condamna definitiv la singuratate niste oameni nevinovati?
