Caisele

Postat de alexandrinapop in Fructe pe 1 Iul 2011, 11:19

Articol pe placul a 0 bucatarasi
comenteaza
Caisele

Sursa importanta de vitamina A

Consumate zilnic, caisele ajută la formarea oaselor la copiii rahitici şi cu întârzieri în creştere, sporesc reacţiile de autoapărare, prin întărirea sistemului imunitar, la bolnavii aflaţi în convalescenţă, la femeile însărcinate şi la copiii cu carenţe vitaminice, potrivit ziarullumina.ro.

În afecţiunile sistemului nervos, cura de caise acţionează în caz de nervozitate, astenie, stări depresive şi de stres, oboseală fizică şi intelectuală, surmenaj nervos, insomnii, vertij, pierderea memoriei.

În bolile cardiovasculare, caisele normalizează tensiunea arterială şi buna funcţionare a inimii şi a circulaţiei sângelui prin vasele cerebrale. De asemenea, stimulează activitatea stomacului şi a ficatului, în caz de insuficienţă hepatică, indigestie, constipaţie şi lipsa poftei de mâncare.

În uz extern, fructele sunt eficiente în tratarea unor boli de piele (acnee, ulcere varicoase, seboree). Sâmburii dulci sunt eficienţi în combaterea parazitozelor intestinale, iar uleiul de sâmburi este indicat în tratarea zgomotelor în urechi (acufene).

Fructele uscate au valoare nutritivă şi vitaminizantă mult superioară fructelor proaspete. Se recomandă în caz de anemie accentuată, carenţă de vitamina A şi oligoelemente.

Compotul de caise constituie un adaos rapid şi sănătos la brânza de vaci, iaurturi, deserturi, salate şi îngheţate.

Sucul proaspăt din fructe este bogat în vitamine şi săruri minerale, este foarte nutritiv şi recomandat în tratarea asteniei fizice şi psihice şi a stresului. Bun echilibrant nervos, favorizează regenerarea ţesuturilor şi a nervilor şi sporeşte reacţiile de apărare a organismului. Are efecte favorabile în stările depresive, anemie, nevroze, insomnie, rahitism, întârzieri de creştere, convalescenţe.

Miezul dulce din sâmburi conţine vitamina B15, care contribuie la oxigenarea ţesuturilor, mai ales la nivelul ţesutului muscular cardiac. Miezul amar nu trebuie consumat, din cauza prezenţei unor substanţe toxice.

Comentarii (2)

03.07.2011, 14:14

multe informatii utile

Lau

Lau
12.07.2011, 14:17

Adauga comentariu
  • zambet
    • :))
    • :)
    • :D
    • =D>
    • >:D<
    • :x
    • :-*
    • :S
    • >:)
    • :">
    • :((
    • :(
    • ;)
    • :P
    • =))
    • :-h
    • :-q
    • :-bd
    • <:-P
    • :-??
    • \:D/
    • ;;)
    • @};-
    • ~O)
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Desert la pahar cu înghețată crunchy - Rapid și perfect pentru orice ocazie

ieri la 21:49

Cobbler cu piersici și înghețată cu topping crunchy - Delicios și parfumat

ieri la 21:31

Prăjitură cu căpșuni și cremă fină - Desert delicios și aromat

pe 29.05 la 15:54

Pastă de avocado - Sosul perfect pentru gustările preferate

pe 29.05 la 10:34

Shake cu înghețată de căpșuni - Deliciu răcoritor de vară

pe 27.05 la 16:41

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Constelatialeu

2120 puncte

Rocsi

220 puncte

Sidy

107 puncte

MotanLaOale

47 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Shake cu înghețată de căpșuni - Deliciu răcoritor de vară
De zeci de ani, Carte d’Or transformă înghețata într-un ritual de răsfăț premium, inspirat din eleganța deserturilor franțuzești și din plăcerea micilor momente...
Vezi toate rețetele Carte d’Or
Shake cu înghețată de căpșuni - Deliciu răcoritor de vară